EGON ZIPPEL (Romania, Germany, USA)
Friday 22 October 2010
Tuesday 19 October 2010
Monday 11 October 2010
Monday 4 October 2010
GELU IONESCU
Nu e prea greu de observat că ciclul "mestecenilor" înfăţişat de Lili Ochsenfeld e dominat de o verticalitate care ar fi una din "legăturile" lui cu o realitate în drum spre transfigurare, cea care e inevitabil implicită în actul artistic - sau în fantasma lui. Mai departe vine jocul cu alb pe cenuşiu (sau negru) peste care cad culorile, mai ales verdele natural, prin dispunerea cărora ne înfăşoară trasparenţa, de cele mai multe ori; exsită şi "texte" pur şi simplu plane care ţin de specia decorului - o specie pe care L.O. o cultivă de mult, cu deosebită experienţă. Uneori bat vînturi care răvăşesc imaginea, alteori găsim un fel de aglomerare care trimite şi la modelul "real" - pădurile - dar şi la un fel de rigoare geometrică prin care ajungi la o seninătate trăită, plăcută, bine primită. Mărunţită, tema se detaliază şi se multiplică într-un fel de abundenţă în care contururile se desfac şi pierd din verticalitate în avantajul contrariului. Repetat privite, pînzele lui L.O. păstrează în memorie o sensibilitate armonioasă, un fel plăcut de a ţi le aminti. Mesteacănul, chiar pentru unii care nu sînt destul de sensibili la "temă" şi la natura lui vegetală atît de sfioasă şi de melanconică uneori, atît de graţioasă şi străvezie, mesteacănul devine un fel de trimis al naturii care să ne invite la o meditaţie calmă; o prezenţă, o vibraţie mai de grabă aeriană, mai de grabă ocrotitoare faţă de dramatismul vieţii, al lumii. E mult pentru lumea de azi - pariul artistei mi se pare cîştigat..
Îmi amintesc că, privind pentru prima oară, în copilărie, acest arbore incapabil de violenţă, am văzut altfel varietatea lumii vegetale. O pădure de mesteceni, mai tineri sau mai bătrîni, e o explicită invitaţie la singurătate. Vezi mai de departe lumea, adîncurile ei nu sînt sumbre, zariştea e mai aproape.
GELU IONESCU
Saturday 2 October 2010
EUGEN VASILIU
Orice mesteacăn este o poveste de dragoste.
Albul scoarţei este aidoma gândului imaculat al începutului oricărei iubiri din copilărie, brăzdat apoi de rănile negre ale păcatelor maturităţii.
Trunchiul drept şi înalt are acea fermitate a iubirii iniţiale, contrazisă numai de ramurile care vor să-l abată de la drumul ales.
Foşnetul frunzelor este oglindirea potopului de şoapte cu care iubirea îşi mărturiseşte exaltările şi îşi scuză trădările, deopotrivă de necesare.
Orice mesteacăn este o poveste de viaţă.
A picta mesteceni înseamnă a repovesti vieţi, adică a picta destine.
Dumnezeu poate fi invidios…
EUGEN VASILIU
DELICIILE GRADINII / DIE WONNEN DES GARTENS - CONSTANTIN FLONDOR
DELICIILE GRADINII
Grădina. Loc de hărnicie şi lene. Trudă şi contemplaţie. Geo-metrie ca măsură şi înţelegere a pământului alături de mirarea şi nepriceperea în faţa firii. În grădină respiri, vezi şi mai ales asculţi. Sub ascultare cele ascunse se dezvăluie.
Este grădina un peisaj? Nu. Grădina nu poate fi doar un peisaj fiindcă ea nu stă sub semnul derizoriu al esteticului ci este o scriere despre bine, adevăr şi frumos. Un text despre Cuvânt. Grădinarul însuşi făptuieşte un text sub pana divină. De aici văz-duhul ei. În acest fel ea, cuprinde, învăluie şi dezvăluie dulceaţa.
Grădina ni se oferă ca un fagure de miere, iar trecerea pictorului ca trecerea unui degustător.
DIE WONNEN DES GARTENS
Der Garten kann ein Ort der Begegnung zwischen Fleiß und Muße der Kontemplation sein. Zwischen Geo-Metrie als Maß und Begreifen der Erde und staunendem Nichtbegreifen der Natur. Hier kann man atmen, sehen und vor allem hören. Das unter dem Schein Verbogene enthüllt sich.
Ist der Garten nicht eine Landschaft?
Nein. Der Garten kann nicht nur eine Landschaft sein, eben weil er steht nicht unter dem belanglosen Zeichen des Āsthetischen, sondernist in erster Reihe eine Schrift über das Gute und das Wahre. Ein Schrift über Das Wort. Aus göttlicher Eingebung erschafft der Gärtner selbst einen Text. Daher die Durchsichtigkeit des Gartens. Sein Atem wird sichtbar. Auf diese Weise verhüllt und enthüllt der Garten seinen Liebreiz. Jetzt bietet sich uns der Garten al seine Quelle der Köstlichkeiten. Und der Gang des Malers als der Gang des Kosters.
1995
CONSTANTIN FLONDOR
ASTRID SCHUHMACHER
EINGESCHRIEBEN INS WEISS DEINES STAMMES
TRÄGST DU HEIMAT.
SEHNSUCHT WEHT IM ZERBRECHLICHEN GRÜN
DEINER ZWEIGE,
FLÜSTERST DEIN LIED IN UNSERE HERZEN:
SCHICKST ES MIT DEM GESANG DES VOGELS
WEIT HINAUS.
ASTRID SCHUHMACHER
TRÄGST DU HEIMAT.
SEHNSUCHT WEHT IM ZERBRECHLICHEN GRÜN
DEINER ZWEIGE,
FLÜSTERST DEIN LIED IN UNSERE HERZEN:
SCHICKST ES MIT DEM GESANG DES VOGELS
WEIT HINAUS.
ASTRID SCHUHMACHER
Subscribe to:
Posts (Atom)